Un nou termen de judecată are loc, joi, la Judecătoria Mangalia, în dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care, anul trecut, a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
UPDATE: Vlad Pascu a recunoscut acuzațiile, iar judecătoarea a fost de acord cu procedura simplificată.
Procedura simplificată operează în cazul în care inculpatul recunoaște faptele așa cum au fost aceastea reținute prin rechizitoriul parchetului, solicitând ca judecata să se desfășoare doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar instanța, luând act de aceasta manifestare de voință, va aplica o pedeapsă între limitele legale, reduse cu o treime.
Știrea inițială
Primul termen pe fond în acest dosar a fost pe 22 februarie. Cauza a fost amânată în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis care reprezintă familia tinerei moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti.
„Amână cauza la data de 14.03.2024, ora 09,00, pentru când se va emite adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat, pe toată perioada procesului”, se arată pe portalul instanţelor de judecată.
Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.
Sursa: Realitatea din Justitie