Președintele Iohannis: Eu nu accept, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la varianta ca România să cedeze un sistem Patriot Ucrainei, că este o chestiune care trebuie discutată cu specialiştii din armată, apoi în CSAT, menţionând că el nu acceptă, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă şi antiaeriană.

„Nu comentez această chestiune şi nu cred că are ce căuta în spaţiul public general. Este o chestiune care trebuie discutată cu specialiştii din armată, care, în final, trebuie decisă în CSAT şi comunicat rezultatul. Nu cred că o dezbatere publică largă este de dorit pe o astfel de speţă foarte specializată şi care, sigur, trebuie dusă într-o zonă unde, din păcate, avem un conflict armat”, a afirmat Iohannis, chestionat în legătură cu varianta cedării unei baterii Patriot către Ucraina.

Întrebat când va convoca şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în care să să discute şi această chestiune, Iohannis a spus: „Imediat ce experţii clarifică chestiunile”.

„Nu este simplu. Să nu ne imaginăm că vorbim aici de (…) o remorcă cu trei aparate. Este foarte complicat. Sunt contracte care s-au făcut între furnizor şi beneficiar, sunt instalaţii foarte sofisticate şi aceste lucruri trebuie foarte bine clarificate, nemaivorbind de faptul că eu nu accept, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană, despre asta vorbim, Deci, în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva. Altfel nu se va face nimic”, a mai spus şeful statului.

El a adăugat că nu există un orizont de timp pentru o decizie în această privinţă, menţionând că „aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerului Apărării şi durează un timp”.

De asemenea, întrebat despre discuţiile cu preşedintele Ucrainei pe subiectul menţionat, Klaus Iohannis a menţionat că acesta „aşteaptă cu mare interes decizia României”.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită în Parcul Naţional Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale Zărneşti.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri