Caz șocant la Protecția Copilului sector 4: mai multe fete ar fi fost violate și atrase într-o rețea de prostituție

Acuzații șocante la adresa instituției statului care trebuie să protejeze copiii vulnerabili. Sunt suspiciuni de viol și prostituție cu minori, iar acuzați sunt chiar angajați ai Direcției de Protecția Copilului din sectorul 4. Ministra Familiei a anunțat că trimite Corpul de control să facă verificări.

Mai multe fete aflate în grija Directiei de Protecție a Copilului Sector 4 ar fi fost violate și atrase într-o rețea de prostituție, în apartamente și centre care sunt în coordonarea acestei instituții. De altfel, primaria a anunțat poliția despre abuzuri încă din decembrie.

Primăria Sectorului 4 a transmis că încă din luna decembrie 2023 o sesizare la Secţia de Poliție 15 din București. Ulterior, reclamația a ajuns la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca urmare a unor sesizări de la societatea civilă și din interior, conform Digi24.

În februarie, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în acest caz, însă spun că sesizările primite de la Primărie și Protecția Copilului din Sectorul 4 arătau că unii beneficiari din centre au exploatat minori care erau și ei acolo. Nici vorbă în denunțuri de angajați implicați.

Acum, și ministrul Familiei a anunțat că trimite Corpul de control la DGASPC Sector 4.

Natalia Intotero, ministra Familiei: „Vor fi făcute verificări la sânge, iar dacă se va dovedi că există vinovați, aceștia trebuie să plătească. Nu vom tolera, așa cum nu am tolerat nici până în momentul de față niciun abuz față de niciun copil sau față de niciun tânăr din această țară”.

Acuzațiile de abuzuri și viol vin la câteva zile după ce în aceeași instituție a statului, DGASPC, dar în Drobeta Turnu Severin, apăreau acuzații similare. Șapte copii, dintre care cel mai mic de 13 ani, au fost abuzați sexual timp de 3 ani de un paznic de la Protecția Copilului și un instructor de educație școlară. Minorii erau ademeniți cu bani și duși în apartamentele celor doi indivizi.

Georgiana Pascu, manager de programe Centrul de Resurse Juridice: „Multi dintre acești copii au fost luați în plasament din familii care se presupunea ca i-au abuzat, neglijat, cu scopul de a le oferi protecție într-un centru ca acesta. Ce putem face e să înțelegem că există acest risc și nu e o chestiune doar pentru România, e la nivel internațional. Când copilul e plasat în grija statului, riscul de abuz e mult mai ridicat”.

Vă reamintim, 119 este numărul de telefon special pentru copiii aflați în pericol. Potrivit Ministerului Familiei, de la începutul anului, au fost primite peste 25.000 de apeluri. În 2023, la acest număr de telefon au fost puțin peste 100.000 de apeluri, iar în 2022, aproape 109.000.

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri