Cinci autoturisme și 18 persoane implicate într-un accident rutier în jud. Constanța

Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marţi, în judeţul Constanţa.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că, marţi, s-a produs un accident rutier între localităţile Tortoman şi Siliştea, în care au fost implicate cinci autoturisme. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, autospeciala de transport victime multiple, elicopterul SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean. 
 
În cele cinci autoturisme se aflau 18 persoane, dintre care zece copii şi opt adulţi. 
În urma accidentului şase persoane au fost rănite – un adult şi cinci copii. Acestea au suferit escoriaţii şi atac de panică, dar au refuzat transportul la spital. Celelalte 12 persoane nu au vrut să fie examinate medical.
 

Comunicat ISU Constanța: Un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Județean 224 (DJ224), între localitățile Tortoman și Siliștea, implicând cinci autoturisme și un total de 18 persoane.

În vehiculele implicate se aflau 18 persoane, dintre care: 7 fetițe, 3 băieți și 8 adulți. Toate persoanele erau conștiente și cooperante în momentul sosirii echipelor de intervenție.

La fața locului au intervenit următoarele resurse: Detașamentul Medgidia: 1 autospecială cu apă și spumă (ASAS), 1 ambulanță SMURD de tip B, și 1 autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM); Elicopterul SMURD: A fost trimis pentru evaluare și eventual transport de urgență; Ambulanța SAJ: O ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean a fost de asemenea prezentă.

În urma evaluării medicale, au fost constatate următoarele: 6 victime: 1 adult și 5 copii prezentau excoriații și au avut atacuri de panică. Acestea au refuzat transportul la spital după primirea îngrijirilor la fața locului. 12 persoane: Au refuzat examinarea medicală.

În acest moment, cauzele exacte ale accidentului sunt în curs de investigare. Poliția Rutieră este prezentă la fața locului și desfășoară cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs coliziunea.

Șoferii sunt rugați să circule cu prudență și să respecte indicațiile echipelor de intervenție aflate la fața locului.

 

 
 

Sursa: Realitatea de Constanta

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri