Poliția Capitalei investighează acuzațiile de agresiune sexuală împotriva sociologului Alfred Bulai, în urma unei investigații de la Snoop.ro.
Poliția Capitalei a deschis o anchetă după acuzațiile de agresiune sexuală publicate într-o investigație Snoop.ro care îl vizează pe sociologul Alfred Bulai. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției în scop sexual.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, ce fac referire la faptul că, un cadru didactic al unei Universități din București ar fi avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Capitalei au demarat investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Sociologul Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, este acuzat de mai multe studente și foste studente că le-ar fi abuzat sexual, arată o investigații Snoop.ro. Studentele susțin că profesorul le cerea să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde era cazat. Una dintre studente a declarat că a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD). Urmează tratament medicamentos și face terapie pentru atacurile de panică care continuă. Contactat de Snoop, Bulai a negat că ar fi cerut vreodată vreunei studente să se dezbrace în cadrul acestor întâlniri individuale.