INCENDIUL DE LA DEPOZITUL DIN AFUMAŢI A FOST LOCALIZAT; NUMĂRUL AUTOSPECIALELOR A FOST REDUS

Intervenţia pentru stingerea incendiului de la depozitul din Afumaţi a continuat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri, iar numărul autospecialelor a fost redus progresiv după ce incendiul a fost localizat.

„Depozitul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu – nu avea apă în interior, nici în curte. Apa a trebuit să fie adusă de la două centre comerciale din apropiere. Intervenţia a fost îngreunată din acest motiv, ne-am aflat în situaţia în care zece autospeciale participau la stingerea incendiului, iar zece cărau apă din împrejurimi, inclusiv din Voluntari”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISUBIF, Daniel Vasile.

El a adăugat că în acest moment există mult jar în interior şi se lucrează la îndepărtarea structurii metalice din care era confecţionată hala pentru stingerea acestuia.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), miercuri dimineaţa mai sunt la caz şase autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare şi un echipaj SMURD.

„Au fost utilizate inclusiv două buldoexcavatoare pentru realizarea unor deschideri în interiorul depozitului, în vederea îndepărtării elementelor prăbuşite şi accesului către focarele ascunse. Intervenţia a implicat un grad mare de risc pentru echipajele de pompieri, din cauza prăbuşirii rapide a structurii metalice a depozitului, sub efectul temperaturilor ridicate din interior”, arată sursa citată.

Suprafaţa pe care s-a manifestat incendiul este de 1.300 mp.
 


Arderea s-a manifestat cu o dezvoltare rapidă din cauza materialelor depozitate – produse electrocasnice, iar fumul degajat nu a prezentat un pericol pentru populaţie.

„Am acţionat în regim integrat alături de IPJ şi IJJ Ilfov, care ne-au sprijinit prin măsurile de ordine publică implementate, pentru accesul autospecialelor de pompieri în zona de manifestare a incendiului şi facilitarea deplasării acestora către punctele de alimentare cu apă”, precizează ISUBIF. AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri