COMPONENTII MODULUI ROMÂNIEI CONTINUĂ MISIUNILE ÎN GRECIA

Componenții modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica.

16 pompieri cu 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure și 1 autospecială de primă intervenție și comandă se vor deplasa în zona localității Agia Kiriaki.

O altă echipă, compusă din 15 salvatori, va asigura intervenția în zona Rafina. Cele două echipe de pompieri români vor fi însoțite de ofițeri de legătură eleni.

În cazul apariției unor incendii, cele două echipe vor fi alertate și, sub coordonarea omologilor țării gazdă, vor interveni în locațiile desemnate pentru limitarea efectelor incendiilor. În situația în care va fi necesară apă suplimentară, cisterna de 30.000 de litri aflată în baza de operații se va alătura echipajelor pentru acoperirea necesităților operative în cele mai bune condiții.

Pompierii aflați în baza de operații asigură suportul logistic necesar, desfășoară activități de pregătire și gestionează operațiunile specifice din cadrul Bazei de operații. Riscul apariției incendiilor de pădure este unul foarte ridicat, inclusiv în zona unde pompierii români își desfășoară activitatea.

Sursa: Realitatea de Arges

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri