CLARIFICĂRI DE LA ROMAȘCANU: „MARCEL CIOLACU NU SCHIMBĂ FUNDAMENTAL ECHIPA PSD”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu a declarat vineri, despre echipa propusă de Marcel Ciolacu că Gabriela Firea, care nu se regăseşte pe lista liderului PSD, este în continuare preşedinta organizaţiei municipale Bucureşti. Romaşcanu a dat asigurări că nu îşi aduce nimeni neapărat proprii oameni, nu a greşit nimeni şi nu există schimbări fundamentale în echipa de conducere, iar Marcel Ciolacu îşi propune împrospătarea partidului.

Purtătorul de cuvânt al PSD a fost întrebat despre schimbările din echipa de conducere a PSD, la Congresul de sâmbătă.

”Nu îşi aduce nimeni neapărat proprii oameni, toţi sunt membri ai PSD. Nu a greşit nimeni şi nu există schimbări fundamentale”, a arătat Romaşcanu, adăugând că este o mişcare pe care preşedintele Marcel Ciolacu o face în linie cu ce a declarat şi a făcut din 2019 de când a luat interimatul partidului şi mai departe, aceea de împrospăta partidul, de a deschide partidul către oameni valoroşi, de a aduce tineri în partid şi a promovat oameni care sunt în acest moment câştigători în zonele lor de activitate.

”Gabriela Firea este în continuare preşedinta organizaţiei municipale Bucureşti”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD, adăugând că este o chestiune despre care a discutat-o preşedintele PSD cu Gabriela Firea şi „s-a ajuns la această formulă”.

”Gabriela Firea este un om de echipă şi a dovedit că este un om de echipă şi în momentele mai puţin plăcute pentru domnia sa din campania din primăvară. „Vasile Dîncu va fi vicepreşedinte pentru afaceri europene, fiind la Bruxelles, împreună cu domnul Tudose, domnul Tudose a spus că se simte pregătit să preia această chestiune”, a mai comentat Lucian Romaşcanu despre candidatura lui Tudose pentru preşedinţia Consiliului Naţional al PSD.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri