ȘASE PERSOANE IMPLICATE ÎN CONFLICTUL DIN PANTELIMON AU FOST REȚINUTE

Ancheta de amploare după scandalul monstru din Pantelimon continuă. Mașina agresorilor a fost identificată de polițiști. În continuare, trupele speciale ale jandarmeriei și poliției împânzesc orașul de filtre. Încearcă să îi identifice pe cei care au luat parte la scandalul monstru mutat de pe stada direct în spital sub ochii terifiați ai pacienților. În paralel continuă și audierile maraton.

Şase persoane au ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală în urma conflictului violent între două familii din oraşul Pantelimon, conflict care a continuat la unitatea de primiri urgenţe. Atacatorii, peste 10 persoane, au intrat în spital înarmaţi cu bâte, cu furci şi cu săbii şi i-au căutat pe răniţii care ajunseseră la unitatea sanitară, pentru a-i lovi din nou. Doar o femeie a fost agresată, ceilalţi implicaţi în scandalul iniţial fiind în afara UPU. La investigaţii, două dintre victime au avut nevoie de intervenţii chirurgicale. Pacienţii s-au ridicat de pe paturi pentru a părăsi zona, personalul medical fiind şi el speriat.

Incidentele violente au avut loc sâmbătă, la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Oficialii spitalului spun că în decurs de doar trei-patru minute, oameni cu săbii, furci şi bâte au oprit maşini în faţa porţii spitalului, au intrat în fugă în unitatea medicală, căutându-i pe cei care ajunseseră deja la spital pentru îngrijiri medicale.

 
 

„Au intrat cu bâte, cu furci şi cu săbii, din ce am putut vedea în urma analizei imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din unitatea de primiri urgenţe. Au fost cam 10-15 persoane care au oprit în faţa porţii spitalului, au coborât în fugă şi efectiv au intrat fără nicio reţinere, fără a putea fi opriţi, în camera de gardă, în căutarea primelor victime, sosite cu mijloace proprii. Au fost foarte agresivi. Din fericire, personalul medical nu a fost agresat fizic, sunt doar foarte speriaţi. Au lovit aparatură, au distrus un birou şi au dat cu bâta într-un calculator. Au ameninţat, au făcut scandal şi au părăsit repede unitatea de primiri urgenţe pentru că şi-au dat seama că sosesc organele de poliţie care fuseseră deja alertate de către personalul medical prin 112”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon, Fiorela Mitoiu, care este şi medicul şef al UPU de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri