NICOLAE CIUCĂ ANUNȚĂ „CU BUCURIE” INCLUDEREA ROMÂNIEI ÎN PROGRAMUL VISA WAIVER, DEȘI SUA NU AU CONFIRMAT ÎNCĂ OFICIAL DECIZIA

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunţat marţi, 1 octombrie 2024, „cu bucurie” vestea includerii României în programul Visa Waiver al SUA, deși autoritățile americane nu au confirmat încă oficial această decizie. Potrivit oficialilor români, țara a îndeplinit la 30 septembrie criteriile necesare pentru a fi inclusă în program, ceea ce ar permite românilor să călătorească fără vize în Statele Unite începând cu anul 2025.

În postarea sa pe Facebook, Ciucă a menționat eforturile diplomatice intense depuse pe parcursul anului 2023, inclusiv discuțiile directe cu senatori americani și sprijinul primit prin proiectul de lege introdus în Congres de senatorii Durbin și Shaheen în martie. De asemenea, el a subliniat importanța numirii unui coordonator național pentru Visa Waiver în perioada mandatului său de premier, pentru a asigura colaborarea tuturor instituțiilor în vederea îndeplinirii criteriilor tehnice și de securitate necesare.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a precizat că, deși România îndeplinește formal toate condițiile tehnice, Bucureștiul așteaptă încă o confirmare oficială din partea partenerilor americani. Procesul de includere în programul Visa Waiver presupune validarea de către autoritățile americane a scăderii ratei de refuz a vizelor sub 3%, urmată de o evaluare a Departamentului de securitate internă și informarea Congresului. Ulterior, decizia este supusă votului aleșilor americani.

În prezent, România, alături de Bulgaria și Cipru, sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care nu fac parte din programul Visa Waiver.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri