RUPTURĂ ÎN COALIȚIE. MARCEL CIOLACU: „NU M-A SUNAT CIUCĂ, NU L-AM SUNAT”

Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri, despre divergențele dintre partidele de guvernare. Premierul a spus că nu a vorbit cu Nicolae Ciucă de când acesta a anunțat ruperea Coaliției.

Întrebat dacă l-a sunat pe Nicolae Ciucă sau dacă a vorbit cu el după ce a anunțat că s-a rupt coaliția, acesta a spus: „Nu l-am sunat, pentru că n-am avut nicio urgență și nici dânsul pe mine.  Da, un guvern funcționează cu miniști, nu funcționează cu președinți de partide. Dar lucrurile politice se discută în continuare la nivelul secretarilor generali ai partidelor”.

Referitor la faptul că Nicolae Ciucă spune că PSD vrea să facă o alianță cu AUR, Ciolacu a răspuns: „Vă spun, e în seria de tâmpenii spuse în timpul campaniei. Eu n-am nicio problemă, poate să spună orice. Dar eu v-am spus dumneavoastră și vă spun încă o dată, că este exclus vreodată ca PSD să facă o alianță cu AUR. Îmi cer scuze și la PNL și domnului Ciucă. Astfel de minciuni nu câștigă alegerile”.

Întrebat cu cine va guverna după alegeri, președintele PSD a declarat: „Așteptăm să fim mai inventivi în această campanie. Nu cu tâmpenii de genul că PSD o fură, are puterea totală. Îmi amintesc că domnul Iohannis își dorea guvernul său. Eu v-am anunțat foarte clar că primul ministru nu va fi de la PSD. Și acest lucru o să-l fac imediat după alegeri, după 1 decembrie, după ce românii se vor exprima prin vot”.

Acesta a spus că își depune mandatul de premier în cazul în care miniștrii liberali părăsesc Executivul.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri