FERMĂ DIN VRANCEA AMENDATĂ CU 100.000 DE LEI PENTRU GESTIONAREA DEFECTUOASĂ A DEJECȚIILOR DE PĂSĂRI, ÎN URMA RECLAMAȚIILOR PRIVIND MIROSUL INSUPORTABIL

Comisarii Gărzii de Mediu Vrancea au efectuat un control în zona de sud a județului, ca răspuns la numeroasele reclamații ale cetățenilor privind mirosurile pestilențiale care „otrăvesc” aerul în anumite zone. În urma verificărilor, s-au constatat nereguli în modul de colectare a dejecțiilor dintr-o fermă de păsări, fapt ce a atras o amendă de 100.000 de lei pentru societatea agricolă în cauză.

Deși competențele de verificare și control în baza „legii mirosurilor” (Legea 123/2020) revin Ministerului Sănătății, respectiv Direcției de Sănătate Publică, Garda de Mediu intervine în cazurile în care sunt implicate societăți agricole autorizate de Agenția pentru Protecția Mediului. Scopul este de a verifica respectarea prevederilor autorizației de mediu referitoare la gestionarea dejecțiilor de animale, care include evacuarea din halele fermelor zootehnice, depozitarea și administrarea pe terenurile agricole.

Autorizația de Mediu stabilește reguli precise, în conformitate cu legislația de mediu și Codul de bune practici agricole, pentru stocarea și administrarea gunoiului de grajd pe terenurile agricole. Nerespectarea acestor obligații de către ferma în cauză a generat un disconfort continuu pentru locuitorii din zona de sud a județului Vrancea, din cauza mirosurilor neplăcute, fapt ce a determinat sancționarea firmei de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu Vrancea.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri