ALEGERI PREZIDENȚIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA: RECORD DE VOTANŢI ÎN DISPORA

„În cele 231 de secţii de votare deschise în străinătate şi-au exercitat dreptul constituţional de vot 328.855 alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanţi de la organizarea alegerilor peste hotare”, a spus preşedintele Comisiei Electorale Centrale.

A fost înregistrat un record de votanți în diaspora, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman.

Potrivit președintelui CEC, numărul cetăţenilor Republicii Moldova care şi-au exprimat votul în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în secţiile de votare deschise în afara ţării a fost cel mai mare din istorie: 328.855. Dintre acești alegători, peste 80% au votat pentru Maia Sandu.

„În cele 231 de secţii de votare deschise în străinătate şi-au exercitat dreptul constituţional de vot 328.855 alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanţi de la organizarea alegerilor peste hotare”, a spus Angelica Caraman, potrivit Agerpres.

Cele mai active secții de votare deschise în afara Republicii Moldova

Cele mai active secţii de votare deschise în afara Republicii Moldova au fost cele două de la Moscova, unde au votat câte 4.999 persoane, după care au urmat cele din: Brescia (Italia) – unde au votat 4.463 de cetățeni; Bucureşti (România) – 4.433, Padova (Italia) – 4289, Paris (Franţa) – 4.012 şi Vicenza (Italia) – 3673.

Maia Sandu a fost votată de 82,77% dintre alegătorii din diaspora, în timp ce Alexandr Stoianoglo a avut susţinerea a 17,23% dintre votanţi.

Potrivit preşedintelui CEC, la alegerile de duminică au participat 1.699.025 alegători, ceea ce reprezintă 54,31% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale.

„Legislaţia prevede că al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este valabil dacă la el au participat cel puţin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiţii, CEC confirmă validitatea scrutinului”, a mai precizat Angelica Caraman.

Conform datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,86% din secţiile de votare, Maia Sandu a obţinut 55,41% dintre voturi, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 44,59% dintre alegători.

MAE de la Chișinău, mulțumiri pentru diaspora

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova le-a transmis un mesaj de mulțumire cetățenilor din diaspora pentru prezența la urne, precizând că aceasta „a făcut o diferență uriașă”, potrivit Radio Chișinău.

„Sincere mulțumiri diasporei noastre pentru efortul remarcabil din turul doi al alegerilor prezidențiale. Cu încredere, determinare și speranță ați arătat în fața întregii lumi că Moldova nu se vinde, că aveți caracter, curaj și discernământ, că sunteți uniți și credeți în viitorul european al țării noastre. Împreună, vom reuși!”, arată mesajul publicat de Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri