POLIȚIST DIN IAȘI, REȚINUT DUPĂ CE A PROVOCAT UN ACCIDENT MORTAL ÎN POIANA BRAȘOV

Un polițist din Iași, agent la Serviciul de Acțiuni Speciale, a fost reținut după ce a provocat un accident mortal sâmbătă seara în Poiana Brașov. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a urcat beat la volan și a lovit un cuplu de tineri de 21 de ani, care se aflau pe partea carosabilă.

În urma impactului, băiatul a murit, iar fata se află în stare gravă la spital. Polițistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Polițistul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

„În jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Stațiunea Poiana Brașov, în urma căruia două persoane ar fi fost vătămate corporal”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală de specialitate, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri