Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat că cardurile pentru alimente vor fi încărcate cu suma de 250 de lei, începând de joi, 12 decembrie. Acest sprijin va beneficia 2,6 milioane de români, care fac parte din categoriile vulnerabile.
Beneficiarii acestui sprijin sunt persoanele cu dizabilităţi, familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, familiile monoparentale, pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că acest sprijin reprezintă o dovadă clară a angajamentului Guvernului României de a susţine categoriile vulnerabile, mai ales în contextul actual, când costurile vieţii sunt o provocare pentru mulţi dintre români.
Acest sprijin este finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 şi are ca scop atenuarea dificultăţilor generate de costurile ridicate ale vieţii şi sprijinirea traiului zilnic.
Sursa: Newsinn
