A1: PRIMUL TRONSON AL SECŢIUNII CURTEA DE ARGEŞ – PITEŞTI AR PUTEA FI DESCHIS CU 8 LUNI MAI DEVREME FAŢĂ DE TERMENUL CONTRACTUAL

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, a anunţat că primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş – Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis în zilele următoare, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual. Acest tronson are o lungime de aproape 16 kilometri şi face parte din cei 30 de kilometri ai secţiunii Curtea de Argeş – Piteşti.

Scrioşteanu a precizat că lucrătorii continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale şi a fost aşternut stratul de asfalt de uzură MAS16 între nodul rutier Băiculeşti şi legătura cu Autostrada Bucureşti – Piteşti A1. De asemenea, continuă lucrările de aşternere a stratului de uzură între nodul rutier de la Băiculeşti şi nodul rutier de la Curtea de Argeş.

Acest lot cuprinde şi realizarea a trei noduri rutiere principale, şi anume nodul rutier Băiculeşti, nodul rutier Bascov şi nodrul rutier Curtea de Argeş. La nodul rutier Băciuleşti, au fost finalizate lucrările de aşternere a straturilor de asfalt, lucrările de iluminat public, inclusiv testarea acestuia, lucrările la sensul giratoriu cu DN7C şi lucrările pentru trasarea marcajului rutier.

Antreprenorul are mobilizate în şantier 1179 persoane, 190 utilaje şi echipamente şi 152 autovehicule. Cu mobilizarea actuală, estimăm ca restul secţiunii până la Curtea de Argeş să îl dăm în trafic în primăvara, tot înaintea termenului contractual.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri