TATĂL SIMONEI HALEP, ACUZAT DE RUDE CĂ NU LE-A PLĂTIT SALARIILE. SCANDALUL A AJUNS ÎN INSTANȚĂ

Mihai, Tanța și Gheorghe Halep îl acuză pe tatăl Simonei Halep, Stere Halep, că nu le-a plătit salariile pentru aproape patru ani. Cei trei speră să obțină peste 270.000 de lei pe cale civilă. În dosarul de insolvență inițiat de cei trei, magistrații au constatat că societatea deținută de Stere Halep, SNH Gold Imperial SRL, și-a onorat obligațiile, conform publicației Replica.

Potrivit Termene.ro, SC SNH Gold Imperial SRL se ocupă de „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase” și are sediul social pe strada Chitilei din Constanța.

În 2023, Gheorghe, Tanța și Mihai Halep au înregistrat un dosar la Tribunalul Constanța, cerând insolvența societății SNH Gold Imperial SRL, fosta Cubit SRL, în calitate de creditori. În luna iulie, cererea a fost respinsă, judecătorii constatând că pretențiile rudelor sunt nefondate.

Gheorghe, Tanța și Mihai Halep au fost angajați ai societății deținute de tatăl sportivei începând cu data de 7 ianuarie 2020. Gheorghe și Tanța au fost încadrați ca muncitori necalificați, în timp ce Mihai era șef de fermă agricolă.

Cele trei rude susțin că le-au fost încălcate drepturile prevăzute în Codul Muncii, în sensul că societatea nu și-a respectat obligația de a le plăti drepturile salariale aferente perioadei ianuarie 2020 – august 2023 și că nu a efectuat compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate, în cuantum total de 77 de zile pentru fiecare, adică 228 de zile de concediu neefectuate și necompensate în bani.

Societatea lui Stere Halep a susținut că cei trei creditori afirmă o creanță care nu există și că, raportat la perioada invocată de creditori, pretențiile acestora, dacă ar fi reale, sunt în parte prescrise.

Reprezentanții societății au mai spus că foștii angajați și-au primit toate drepturile salariale din momentul în care au încheiat contractele individuale de muncă, respectiv 6 ianuarie 2020 și până la încetarea acestora, respectiv 28 septembrie 2023, existând „ștate de plată semnate”.

Totodată, timp de aproape patru ani, aceștia nu au solicitat de la societate plata vreunui așa-zis drept salarial restant și că, în măsura în care conturile bancare ar fi verificate, s-ar constata că în zilele de primire a salariului aceste conturi au fost creditate cu diferite sume, cei trei neavând alte surse de venituri.

Societatea a mai arătat în instanță că au fost încheiate acte adiționale la contractele individuale de muncă prin care salariile au fost majorate, așa că e greu de crezut faptul că, în condițiile în care nu au primit niciun salariu, ar mai fi semnat acte adiționale.

În urma unei cercetări efectuate de societate cu privire la modalitatea de semnare de către creditori a statelor de plată, „mai mulți salariați ai societății au declarat faptul că Mihai Halep se prezenta la punctul de lucru al societății, din Constanța, semnând statul de plată atât pentru el, cât și pentru părinții săi, după ce confirma primirea anterioară a salariilor de la administratorul societății”.

Judecătorii au respins, în iulie, cererea de deschidere a insolvenței, dar soluția nu i-a mulțumit pe cei trei Halep, care au mers din nou la tribunal. Au formulat o acțiune cu obiectul „calcul drepturi salariale”. Pe 13 ianuarie, magistrații se vor pronunța și în acest dosar.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri