Autoritatea rusă de supraveghere a aviației a declarat vineri că avionul Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit miercuri în Kazahstan a decis să își schimbe traseul inițial, care avea ca destinație Cecenia, pe fondul ceții dense și a unei alerte locale privind dronele ucrainene, relatează Reuters și AFP.
Conform autorității citate, Rosaviația, căpitanului avionului i s-au propus alte aeroporturi pe care să aterizeze, dar a ales Aktau din Kazahstan. Rosaviația a mai precizat că va oferi sprijin cuprinzător investigațiilor kazahe și azere asupra accidentului.
‘În acel moment, drone militare ucrainene efectuau atacuri teroriste împotriva infrastructurii civile din orașele Groznîi și Vladikavkaz’, a transmis șeful Rosaviația, Dmitri Iadrov, pe Telegram.
Potrivit acestuia, situația era atunci ‘foarte dificilă’ pe aeroportul din Groznîi, unde exista și ‘ceață groasă’ care împiedica orice vizibilitate ‘la o altitudine de 500 de metri’.
‘Căpitanul a făcut două încercări de a ateriza la Groznîi, care au eșuat. I-au fost propuse alte aeroporturi. El a decis să meargă la aeroportul Aktau’, din Kazahstan, a spus Yadrov.
Kremlinul a transmis anterior vineri că nu va face comentarii până la finalul anchetei privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan, în timp ce multe media dau vina pe o rachetă de apărare antiaeriană rusească.
‘Este în desfășurare o anchetă. Credem că nu avem dreptul să comentăm înainte de concluziile anchetei’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Aeronava Embraer 190 a Azerbaijan Airlines cu 67 de persoane la bord se afla miercuri într-un zbor de la Baku, capitala Azerbaidjanului, spre Groznîi.
Avionul s-a prăbușit și a luat foc în circumstanțe neclare în apropiere de Aktau, un port de la Marea Caspică din vestul Kazahstanului, departe de destinație, o tragedie care a ucis 38 de persoane, conform autorităților din această țară din Asia Centrală.
Prezența dronelor ucrainene în această zonă a spațiului aerian rus întărește ipoteza, menționată de multe mass-media, a unei rachete lansate de apărarea antiaeriană rusă pentru a explica prăbușirea.
AGERPRES
Sursa: Newsinn
