Administrația Trump a aprobat reluarea livrărilor de muniție către Ucraina, inclusiv obuze NATO de 155 mm și rachete GMLRS pentru lansatoarele multiple M270, după ce săptămâna trecută suspendase brusc un transport militar crucial.
Președintele american a justificat atunci oprirea livrării – care includea 30 de rachete Patriot, 8.500 de obuze de 155 mm, peste 250 de rachete GMLRS și 142 de rachete Hellfire – printr-o reevaluare a ajutorului militar global făcută de Departamentul Apărării, afirmând că „interesele Americii trebuie puse pe primul loc”.
Reluarea livrărilor vine în contextul în care presiunea asupra Casei Albe a crescut. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat vineri telefonic cu Donald Trump și a obținut promisiunea că SUA vor consolida apărarea aeriană a Ucrainei. Potrivit Axios, Washingtonul ar fi gata să furnizeze zece sisteme Patriot, printr-un acord facilitat de Germania.
Decizia de reluare a livrărilor a fost salutată de Kiev, mai ales în contextul în care forțele ruse continuă să avanseze lent pe front. Luni, Moscova a anunțat capturarea unui sat din regiunea Dnipropetrovsk, o premieră de la începutul războiului.
De partea cealaltă, Kremlinul a reacționat ironic la suspendarea temporară a ajutorului militar: „Cu cât mai puține arme ajung în Ucraina, cu atât mai aproape e sfârșitul operațiunii speciale”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
Trump a promis în mai multe rânduri că va opri războiul din Ucraina în 24 de ore, apoi în 48 și, recent, în 100 de zile. Însă negocierile ruso-americane sunt departe de un acord. Moscova cere cedarea regiunilor ocupate – Donețk, Lugansk, Zaporojie, Herson și Crimeea – renunțarea la NATO și o armată ucraineană redusă.
Până acum, Washingtonul a oferit Ucrainei un ajutor militar total de 64,6 miliarde de dolari, potrivit Institutului Kiel. Livrările rămân constante, însă incertitudinile politice din SUA influențează ritmul și amploarea acestora.
Sursa: Newsinn
