Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, trage un semnal de alarmă privind subfinanțarea diplomației românești, într-un moment în care mizele internaționale pentru România sunt din ce în ce mai mari. Ea a declarat că, deși nu poate cere în acest moment majorări salariale în MAE, anul viitor va fi nevoie de o regândire a bugetului alocat ministerului.
„Nu suntem într-un moment în care să putem cere salarii mai mari în MAE. Înţelegem asta. Suntem într-un moment în care sunt restricţii în bugetul public. Contribuim şi noi cu asta”, a spus Ţoiu la Antena 1. Ministrul a precizat că în doar două săptămâni de mandat s-au economisit deja două milioane de lei din bugetul actual.
Ea a subliniat că alocarea de doar 0–0,8% din PIB pentru Ministerul Afacerilor Externe este insuficientă pentru obiectivele internaționale ale României: „Anul viitor, trebuie să ne uităm serios la faptul că nu putem să avem doar 0–0,8% din PIB alocat pentru mize atât de mari.”
Țoiu a comentat și situațiile controversate privind detașările în ambasade și consulate, spunând că unele cazuri sunt justificate de lipsa acută de personal din anii trecuți, în special în timpul pandemiei. „Cine a ajuns acolo fără competenţele necesare şi fără să creeze valoare, ar trebui să nu continue în acel rol”, a precizat ea.
Un exemplu care a stârnit reacții a fost detașarea unei persoane în Filipine, al cărei angajator anterior fusese o direcție locală de ecarisaj. Ţoiu a explicat că, în realitate, este vorba despre un fost militar cu experiență în Afganistan, care ar avea, de fapt, un CV solid: „CV-ul este unul care i-ar permite să aibă şi salariul dublu sau triplu faţă de cel pe care îl are acum.”
Ministrul a explicat că, în unele cazuri, posturile externe au fost scoase la concurs, dar nu au existat aplicanți din cadrul ministerului. Acesta este și unul dintre motivele pentru care s-a recurs la detașări externe.
Oana Țoiu cere, pe termen mediu, o regândire a finanțării diplomației românești, având în vedere importanța tot mai mare a poziției internaționale a României.
Sursa: Newsinn
