SERVICIUL DE INTERNET PRIN SATELIT STARLINK, AFECTAT TEMPORAR DE O PANĂ GLOBALĂ

Serviciul de internet prin satelit Starlink, operat de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk, a suferit o întrerupere globală de aproximativ două ore și jumătate, joi, afectând utilizatori din întreaga lume.

Pana fost confirmată de Michael Nicolls, vicepreședinte al departamentului de inginerie Starlink, într-o postare distribuită ulterior de companie pe platforma X (fosta Twitter).

Potrivit oficialului SpaceX, defecțiunea a fost provocată de o problemă la nivelul unor servicii software interne esențiale care operează rețeaua centrală. „Suntem profund dedicați furnizării unei rețele extrem de fiabile și vom remedia complet această problemă, asigurându-ne că nu se va mai repeta”, a transmis Michael Nicolls.

Deși nu este prima dată când sistemul Starlink suferă întreruperi, astfel de incidente sunt considerate rare.

Rețeaua, compusă din mii de sateliți aflați pe orbite joase, furnizează internet de mare viteză prin intermediul unor terminale de mici dimensiuni aflate la sol.

Starlink este utilizat la scară globală, inclusiv de companii aeriene care oferă internet la bordul aeronavelor. Totodată, serviciul reprezintă o componentă critică a comunicațiilor pentru armata ucraineană, în condițiile în care infrastructura tradițională de telecomunicații a fost grav afectată de invazia rusă.

Deocamdată, SpaceX nu a oferit detalii suplimentare despre impactul exact al întreruperii asupra clienților comerciali sau militari, însă rețeaua a fost repusă în funcțiune în cea mai mare parte.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri