Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu rămâne gravă, cu afectare severă a funcției respiratorii și disfuncții multiple de organ, potrivit unui comunicat transmis luni dimineață de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de pericardită la Institutul C.C. Iliescu din Capitală, o afecțiune a inimii. Medicii au realizat atunci o intervenție cardiovasculară cu risc pentru vârsta sa.
De-a lungul anilor, el a avut mai multe probleme cardiace și a fost internat periodic.
Reamintim că Iliescu a fost internat la Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 9 iunie 2025, inițial pentru probleme respiratorii. Ulterior, medicii au dat un diagnostic crâncen: cancer pulmonar, diagnostic confirmat prin analize detaliate.
Starea sa generală a fost descrisă inițial ca fiind staționară, dar pe 26 iunie s-a anunțat o deteriorare accentuată, atribuită evoluției bolii și vârstei înaintate (95 de ani).
Sursa: Newsinn
