Un nou caz de femicid a fost confirmat marți seară în județul Arad, unde un bărbat și-a răpit și ucis cu bestialitate fosta concubină, mamă a două fetițe.
Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție după ce le-ar fi agresat anterior pe cele două minore în public.
Criminalul a fost reținut de anchetatori, relatează Agerpres.
Criminalul și-a prins fosta parteneră de mașină și a târât-o până a decedat
Potrivit martorilor care au sunat la 112, femeia a fost răpită în oraşul Chişineu-Criş și băgată cu forţa în maşină de către fostul iubit.
La scurt timp, poliţiştii au început cercetările pentru lipsire de libertate, însă ulterior au găsit cadavrul femeii.
„A fost întocmit un dosar penal, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş. Totodată, a fost constituită o echipă de cercetare complexă. În urma investigaţiilor efectuate, în extravilanul localităţii Şepreuş, a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Sintea-Mare, care a fost imobilizat şi condus la audieri. Totodată, între localităţile Sintea-Mare şi Chişineu-Criş a fost identificată şi victima, o femeie de 28 de ani, decedată”, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Conform anchetei, femeia a fost ucisă într-un mod violent, fiind prinsă cu mâinile de mașină și târâtă de criminal pe o distanță de circa 2 kilometri.
Când a observat că femeia a decedat, criminalul i-a aruncat cadavrul într-un șanț.
De asemenea, în data de 3 iulie, criminalul și-ar fi bătut în public cele două fetițe pe care le avea cu victima, la un restaurant din Ineu.
Cele două minore au obținut ordin de protecție, confirmat de instanță, însă mama acestora a refuzat să fie pusă sub protecție.
Bărbatul este cercetat în continuare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, sub acuzația de omor şi lipsire de libertate.
Al 33-lea caz de femicid confirmat în România, de la începutul anului
Cel puțin 30 de femei au fost ucise, de la începutul anului, în România, fie de partenerii acestora de la vremea respectivă, fie de foști parteneri.
În data de 3 iunie, un protest masiv cu participarea a mii de persoane a avut loc în Capitală, în fața Guvernului, ca urmare a crimei din Cosmopolis, când Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată mortal în miezul zilei de către un fost partener.
Criminalul Teodorei a fugit de autorități, iar ulterior acesta s-a sinucis cu aceeași armă sub presiunile polițiștilor de a se preda.
Pe 18 iunie, peste 1.000 de persoane au protestat în fața clădirii Executivului pentru implementarea unor măsuri drastice împotriva violenței de gen în România.
Protestul a avut loc în urma crimei din Lipănești, județul Prahova, moment în care o tânără în vârstă de 22 de ani a fost ucisă pe stradă de fostul partener, sub privirile copiilor.
Sursa: Realitatea de Arad
