VREMEA 15 AUGUST. CANICULĂ ȘI DISCOMFORT TERMIC RIDICAT

Astăzi, valul de căldură se va manifesta în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în vestul, centrul și sudul Munteniei, unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să se situeze în jurul pragului critic de 80 de unități, iar în regiunile vestice să îl depășească ușor.

În restul teritoriului vremea va fi călduroasă pe arii extinse. Cerul va fi mai mult senin, dar după-amiaza și seara, pe alocuri, la munte, vor fi înnorări, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, în sudul Banatului și în Dobrogea.

Imagine

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 37 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24 de grade în Dealurile de Vest. Izolat, în depresiuni, vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va deveni caniculară, condiții în care disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…19 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 15 grade.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri