SINDICATELE ARUNCĂ BOMBA: ”ANUL ȘCOLAR NU ARE CUM SĂ ÎNCEAPĂ!”

„Anul școlar nu are cum să înceapă” – este anunțul extrem de îngrijorător al sindicaliștilor din educație. Profesorii se pregătesc de un protest masiv în prima zi de școală. Zeci de mii de dascăli ar urma să iasă în stradă, susține liderul sindical Marius Nistor.

Anul școlar în aer. Profesorii ies în stradă

„Anul școlar nu are cum să înceapă atâta vreme cât am anunțat foarte clar că din cauza măsurilor care au fost asumate de către Guvernul condus de Ilie Bolojan prin legea 141, măsuri care afectează învățământul pre-universitar, afectând interesele atât ale elevilor și studenților, cât și a cadrelor didactice…vom declanșa acțiuni de protest de mare anvergură. Ceea ce înseamnă că pe data de 8 septembrie nu avem niciun motiv de festivism, nu avem niciun motiv să susținem acțiuni cu caracter festiv, atâta vreme cât învățământul a intrat în criză.

Colegii se vor prezenta în cancelarii, dar nu vor presta niciun fel de activitate nici în cancelarie, nici în sălile de clasă.

În fața Palatului Victoria, în 8 septembrie, zeci de mii de cadre didactice vor participa la acțiunea de protest.”, a declarat Marius Nistorpreședintele Federației Sindicatelor din Educație. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri