CONSILIUL DE SECURITATE AL ONU SE VA REUNI, ASTĂZI, PENTRU A DISCUTA DESPRE INCURSIUNILE DRONELOR ÎN POLONIA

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni, astăzi, pentru a discuta despre incursiunile dronelor în spaţiul aerian al Poloniei, pe care preşedintele ţării le-a descris ca o încercare a Rusiei de a testa reacţia Varşoviei şi a NATO. 

Membrii Consiliului de Securitate al ONU Slovenia, Danemarca, Grecia, Franţa şi Marea Britanie au solicitat celor 15 membri ai organismului să se reunească pentru a discuta incidentul. Reuniunea este programată să înceapă la ora 22:00, ora României.

Polonia a interzis zborurile cu drone de-a lungul graniţelor sale estice cu Belarus şi Ucraina şi a limitat traficul aerian pentru aeronave mici în aceste zone, după ce a doborât ceea ce a declarat a fi drone ruseşti care i-au încălcat spaţiul aerian, în noaptea de marţi spre miercuri.

Specialiștii au analizat traiectoria dronelor rusești din Polonia, iar ținta lor era un depozit NATO

Avioane de vânătoare poloneze F-16, avioane olandeze F-35, avioane de supraveghere italiene AWACS şi avioane NATO de realimentare în zbor au participat la operaţiunea de doborâre a dronelor în spaţiul aerian polonez în noaptea de marţi spre miercuri, au declarat oficialii.

Polonia a fost susţinută de aliaţii săi din NATO în doborârea dronelor, fiind pentru prima dată când un membru al alianţei militare occidentale deschide focul de la începutul războiului Rusiei în Ucraina.

Germania a declarat joi că îşi va consolida angajamentul faţă de graniţa estică a NATO ca răspuns la aceste incursiuni.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri