Celebrul raliu internațional Gumball 3000 revine duminică în România, în Piața Constituției, cu o paradă, începând de la ora 19:30, a peste 100 de mașini conduse de artiști, sportivi, actori, influenceri și lideri de business din peste 40 de țări, în cadrul evenimentului Gumball 3000 x iMapp Bucharest 2025, organizat de Primăria Capitalei prin CREART.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei transmis, duminică, AGERPRES, după lansarea oficială de sâmbătă la Istanbul, a celei de-a 26-a ediții a Raliului Gumball 3000, Istanbul – Ibiza (20 – 27 septembrie), supermașinile, de la modele personalizate și clasice la hipermasini ultra-rare, vor ajunge duminică în România.
Fondatorul Gumball 3000, Maximillion Cooper (@MrGumball3000), va conduce un Brabus Rolls Royce Cullinan personalizat împreună cu soția sa, rapperița EVE, câștigătoare a premiului Grammy, alături de o serie incredibilă de superstaruri și influențatori, printre care: senzația Afrobeats, Adekunle Gold; superstarul DJ olandez Afrojack; legenda fotbalului Manchester United și Franței, Patrice Evra; membrii grupului britanic de YouTube The Sidemen (Vikkstar, TBJZL și Behzinga), care vor conduce împreună cu prietenii WillNE, Chip și superstarul DJ norvegian Alan Walker într-un Brabus G800; YouTuberii din domeniul auto DailyDrivenExotics (DDE) și Pog vor face senzație în supermasinile lor personalizate, renumite pentru zgomotul pe care îl fac; alături de campionul World Series of Poker Michael Mizrachi, care va conduce pentru echipa YEET, și de câștigătorul de anul trecut al ‘Spirit of Gumball’, vedeta NFL Jimmy Graham.
Oprirea la București, în Piața Constituției, are pe fundal arhitectura Palatului Parlamentului, iar publicul se va bucura pentru a doua zi consecutiv la iMapp Bucharest de un spectaculos show de proiecții luminoase și de concerte live susținute de data aceasta de celebritățile participante la Gumball 3000.
Programul serii include senzația Afrobeats Adekunle Gold la ora 20:00, rapperul american EVE, câștigătoare a premiului Grammy, la ora 20:30 și DJ-ul olandez Afrojack la ora 21:00, înainte ca un set special de DJ back-to-back cu Afrojack și superstarul Sidemen Vikkstar să închidă spectacolul.
Într-o surpriză specială exclusivă pentru București, la ora 18:15, evenimentul Gumball va include lansarea globală a modelului Koenigsegg Jesko ‘Cobyx’, unul dintre cele doar 125 de exemplare ale acestui hipercar ultra-rar fabricat vreodată.
Gumball 3000 este un brand de lifestyle și un grup de divertisment, fondat în 1999 de antreprenorul britanic Maximillion Cooper.
La începutul anilor 2000, raliul Gumball 3000 a devenit un eveniment de referință, televizat pe MTV și imortalizat într-un joc video pentru PlayStation. În următoarele două decenii, raliul a evoluat într-unul dintre cele mai mari branduri de stil de viață auto.
Intrarea este liberă la toate activitățile.
Zilele Bucureștiului au început, sâmbătă, cu iMapp Bucharest – Winners League, unul dintre cele mai mari festivaluri de video mapping din lume. Marele Câștigător al acestei competiții cu artiști din șapte țări de pe trei continente, ELECTRICK.ME (Bulgaria), a fost desemnat de juriul internațional. Premiul publicului a fost acordat echipei GLITCH (Belgia), acesta fiind înmânat artiștilor de Primarul General al Capitalei, Sebastian Bujduveanu.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.
AGERPRES
