București și Cluj sunt orașele din România cu cele mai mari câștiguri salariale, cu un net lunar de 6.749 de lei, respectiv 6.335 de lei.
De cealaltă parte a clasamentului se află județe precum Vrancea, Vâlcea sau Vaslui, unde salariile rămân în jurul pragului de 4000 de lei pe lună.
Salariile din România în 2025 merg pe traiectorii diferite: şoferii internaţionali de TIR câştigă între 9.000 şi 15.000 de lei net pe lună, iar pe zona de white-collar apar joburile de top care urcă până la aproximativ 35.000 de lei net/lună pentru roluri senior/executive în IT şi financiar (AI/ML, CTO, Director Financiar), se menţionează în analiza realizată de compania Prohuman APT.
Salarii de până la 15.000 de lei pentru șoferi de TIR
În meseriile tehnice fără diplomă universitară, veniturile sunt ridicate. Mai exact, sudorii şi operatorii CNC câştigă între 4.500 – 5.500 lei net/lună iar electricienii obţin frecvent 6.000-8.000 lei net/lună, cu variaţii pe oraşe şi industrie. În transporturi, şoferii internaţionali de TIR ating constant un salariu de 9.000 lei net/lună, iar pe rute şi proiecte mai complexe pot ajunge chiar şi la 15.000 lei, potrivit Agerpres.
Pe segmentul white-collar, competiţia e intensă pentru specialişti în AI.
Un AI/ML Engineer câştigă în mod obişnuit între 15.000-25.000 lei net/lună, iar în partea superioară a pieţei apar pachete de până la 35.000 lei net/lună pentru roluri senior/executive precum CTO sau Director Financiar. La entry-level, tehnologia domină în continuare: un programator junior obţine 1.500-2.500 de euro net/lună, iar un customer support care vorbeşte limbi nordice în oraşe precum Braşov porneşte de la 6.500 lei şi poate urca spre 9.000 lei net/lună.
Sursa: Newsinn
