Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara (BCCOT) continuă cercetările la Şcoala Generală nr. 30 din municipiu, după ce doi minori ar fi întreţinut relaţii sexuale într-un grup sanitar al unităţii de învăţământ, săptămâna trecută.
La data de 16 septembrie 2025, polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la doi minori de 13 ani, o fată și un băiat, care ar fi întreţinut relaţii intime în toaleta școlii, a transmis marți Poliția Timiș.
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a anunțat că a dispus de urgență constituirea unei comisii de control tematic, pentru verificarea respectării normelor privind siguranța elevilor.
Ancheta, în desfășurare
În punctul de vedere al ISJ, exprimat luni, se precizează producerea unui „incident grav, petrecut în incinta unităţii de învăţământ, în cadrul căruia doi elevi ar fi întreţinut relaţii sexuale într-unul dintre grupurile sanitare”.
„Având în vedere gravitatea situaţiei şi implicaţiile asupra siguranţei şi protecţiei elevilor, ISJ Timiş a dispus, de urgenţă, constituirea unei comisii de control tematic, cu atribuţii în verificarea respectării normelor legale privind: asigurarea siguranţei elevilor în timpul programului şcolar şi în incinta unităţii de învăţământ; supravegherea elevilor în spaţiile comune (curte, grupuri sanitare, coridoare etc.); gestionarea incidentului produs şi respectarea obligaţiilor de sesizare a instituţiilor competente; aplicarea măsurilor disciplinare, educaţionale şi de sprijin psihologic prevăzute de legislaţia în vigoare”, menţionează o informare de presă a ISJ Timiş.
Echipa de control examinează în prezent documentația, audiază părțile implicate și evaluează atât conformitatea cu legislația, cât și măsurile adoptate de conducerea şcolii imediat după producerea incidentului, relatează Agerpres.
