STUDIU: DOAR PUȚIN MAI MULT DE O TREIME DINTRE EUROPENI ECONOMISESC ÎN MOD REGULAT

Doar 36% dintre europeni reuşesc să economisească în mod regulat, deşi 78% o fac ocazional, iar când vine vorba de investiţii, mai mult de jumătate optează pentru conturi de economii sau depozite, arată un studiu publicat marţi de Asociaţia Europeană de Planificare Financiară (EFPA).

Cercetarea se bazează pe răspunsurile unui număr de 14.300 de cetățeni europeni din douăsprezece state, menționează EFE.

Rezultatele arată că şase din zece europeni au suficiente economii pentru a-și acoperi cheltuielile curente cel puţin trei luni de zile, în timp ce 15% dintre respondenți spun că nu au economii.

Vacanţele (44%), rezervele de urgenţă (41%) şi pensia (35%) sunt principalele motive pentru economisire.

În acelaşi timp, 36% dintre europeni sunt îndatoraţi, fie cu ipoteci, fie cu împrumuturi, precizează Agerpres.

În ceea ce priveşte investiţiile, majoritatea europenilor (51%) preferă să îşi pună banii în conturi de economii sau depozite la termen fix.

De asemenea, 22% optează pentru fonduri mutuale, acţiuni sau fonduri tranzacţionate la bursă, în timp ce 10% investesc în cripto-monede, iar 6% în imobiliare.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri