Un grav accident rutier s-a produs marți după-amiază pe drumul european E85, între localitățile Sârca și Bălțați, în județul Iași. Două persoane și-au pierdut viața după ce un autoturism marca BMW a intrat violent într-un TIR care circula regulamentar.
Primele informații arată că șoferul BMW-ului, un bărbat de 36 de ani, ar fi efectuat o depășire periculoasă, pe linie continuă. Manevra imprudentă a dus la coliziunea frontală cu un TIR condus de un bărbat de 55 de ani.
Impactul a fost devastator, iar șoferul BMW-ului și o pasageră de 19 ani au murit pe loc. Conducătorul TIR-ului a scăpat nevătămat.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgu Frumos, cu echipamente de descarcerare și prim ajutor, precum și trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. De asemenea, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD.
În aceste momente, traficul pe E85 este restricționat, circulația desfășurându-se cu dificultate până la finalizarea intervenției. Polițiștii estimează că drumul ar putea fi redeschis în jurul orei 17:30.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească exact circumstanțele tragediei.
