Salarii de 5.000 de euro la ONG-ul Oanei Gheorghiu

Scoruri șocante la ONG-ul vicepremierului Oana Gheorghiu. Potrivit Presei, angajații organizației aveau salarii de corporație. Jumătate de milion de euro a fost doar din partea vicepremierului și a apropiaților, din donații, numai anul trecut.

În 2023, potrivit aceleiași investigații, aceștia ar fi încasat și mai mult. Redacția Realitatea PLUS a contactat-o pe Oana Gheorghiu pentru a-i solicita un punct de vedere, însă până la acest moment aceasta nu a răspuns.

Organizația condusă de Oana Gheorghiu, profit de 358% în 2024

În anul 2019, trupa de rock Metallica sponsoriza cu 250 de mii de euro Asociația Dăruiește Viață. O sumă care abia acoperă salariile pe 6 luni ale angajaților organizației, printre care și cea a vicepremierului Oana Gheorghiu. Alte 350 de mii de persoane fizice și peste opt mii de companii au donat pentru obiectivele asociației, care a ajuns să obțină venituri de peste, ATENȚIE, 62 de milioane de euro în 2024.

Potrivit Gândul, ONG-ul condus, până de curând, de Oana Gheorghiu, alături de Carmen Uscatu, a încheiat anul 2024 cu o creștere șocantă de profit de 358%. La sfârșitul anul 2023, pentru a face o comparație, cifra a fost mult mai mică, anume 10,5 milioane de euro.

La capitolul „Cheltuieli”, potrivit situației financiare pe anul 2024, suma totală este de 275 de milioane de lei, din care cheltuielile pentru personal au fost de 2,5 milioane de lei. Anul trecut, cheltuielile de exploatare au fost de 264 de milioane de lei, față de 2023, când acestea au fost de numai 2,1 milioane de lei. Vicepremierul Oana Gheorghiu, care se plânge, acum, că salariile de la stat sunt mici, nu poate critica nici salariile mari, cu atât mai mult ale celor care sunt plătiți chiar din contribuțiile cetățenilor.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri