Potrivit ANM, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi în nordul Olteniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în vestul Carpaților Meridionali de 20…30 l/mp, și izolat de peste 60 l/mp, potrivit realitatea.net.
Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însă din seara zilei de sâmbătă (22 noiembrie) local în Câmpia de Vest, nordul Moldovei, precum și în estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat vor fi depuneri de polei, apoi va ninge.
La munte, din noaptea de sâmbătă spre duminică treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste.
Local și temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45…50 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vineri vor fi rafale de 70…90 km/h.
Vremea se va răci semnificativ sâmbătă în vest, nord și nord-est, iar duminică și în restul țării.
De asemenea, în intervalul 21 noiembrie, ora 10 – 22 noiembrie, ora 10, este în vigoare un Cod galben de ploi, valabil în zona montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu.
Meteorologii spun că va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.