Proiectul legii pensiilor private va fi refăcut, iar articolul privind facilitatea destinată bolnavilor de cancer va fi eliminat, au indicat surse politice citate de Realitatea Plus. Anunțul vine după ce Curtea Constituțională a decis că proiectul privind pensiile private este constituțional, cu excepția articolului referitor la bolnavii oncologici.
Potrivit surselor politice citate de Realitatea Plus, liderii coaliției așteaptă motivarea CCR, dar varianta de lucru luată în calcul este retragerea proiectului și eliminarea articolului care oferea bolnavilor de cancer prerogative speciale privind retragerea banilor, despre care CCR a opinat că nu este constituțional.
În noile condiții, bolnavii de cancer nu vor mai putea beneficia de întreaga sumă, ci vor putea retrage cel mult 30% din bani, urmând ca restul să fie încasat eșalonat sau, dacă doresc totuși retragerea integrală, să plătească impozit.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, marți, sesizarea făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu legea privind plata pensiilor private. Judecătorii au precizat că între românii care au încasat pensiile private pe loc și cei care le vor încasa eșalonat nu există o discriminare.
Decizia a fost luată cu o majoritate de 5-4. Judecătorii Instanței Supreme au sesizat CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din pilonul II și III.
