Bulgaria va adopta joi moneda unică europeană, devenind a 21-a țară din Uniunea Europeană care intră în zona euro, un pas considerat strategic de autorități, dar primit cu rezerve de o parte a populației. Potrivit AFP, tranziția este însoțită de temeri legate de creșterea prețurilor și de accentuarea instabilității politice.
În ultimele luni, mișcări de protest, susținute în special de partide de extremă dreaptă și formațiuni pro-ruse, au cerut „menținerea levei bulgărești”, speculând îngrijorările legate de inflație. În contrast, guvernele succesive de la Sofia susțin că euro va stimula economia celei mai sărace țări din UE, va consolida integrarea cu Europa de Vest și va reduce influența Rusiei.
Contextul politic este însă fragil. Bulgaria, membră a UE din 2007 și cu o populație de 6,4 milioane de locuitori, traversează o perioadă de instabilitate marcată de proteste anticorupție, căderea recentă a guvernului și perspectiva unor noi alegeri legislative — al optulea scrutin în ultimii cinci ani. În acest climat, orice dificultate legată de adoptarea euro riscă să fie exploatată de forțele anti-UE, avertizează analiștii.
Sondajele arată o societate divizată: potrivit Eurobarometrului, 49% dintre bulgari se opun monedei unice, mai ales în zonele rurale sărace, unde experiențele anterioare ale altor state alimentează teama de scumpiri. Deși Bulgaria și-a legat de mult moneda de euro, fără a avea un cuvânt de spus în politica monetară, aderarea va permite participarea directă la deciziile Uniunii Monetare.
Președinta BCE, Christine Lagarde, susține că beneficiile vor fi „substanțiale”, de la costuri de finanțare mai mici până la economii importante pentru firme și un impuls pentru turism. Cu toate acestea, creșterile recente de prețuri la alimente și imobiliare sporesc scepticismul public. Autoritățile au anunțat măsuri de control pentru a preveni scumpirile nejustificate, în timp ce economiștii subliniază că adevărata provocare rămâne asigurarea unui guvern stabil care să valorifice avantajele intrării în zona euro.
Sursa: Realitatea Financiara
