Negocierile pentru împărțirea bugetului pe acest an au intrat într-o etapă critică. Potrivit unor surse politice citate de Realitatea PLUS, premierul Ilie Bolojan ar putea merge chiar astăzi la Palatul Cotroceni pentru o discuție cu președintele Nicușor Dan în contextul tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare.
De asemenea, luni, 26 ianuarie 2026, liderii partidelor din coaliție se întâlnesc pentru a decide modul în care vor fi distribuiți banii în bugetul pentru 2026. Ședința are loc într-un moment sensibil, marcat de nemulțumiri și pierderea sprijinului politic pentru premier din partea unor parteneri de guvernare, dar și a unor membri din propriul partid.
Liderii coaliției se reunesc într-o nouă ședință tensionată
Coaliția trebuie să stabilească atât măsurile care vor fi adoptate înainte de conturarea proiectului de buget, cât și forma finală a documentului, care ar urma să fie aprobat la începutul lunii viitoare. Pe agenda discuțiilor se află și criticile apărute în ultimele zile la adresa premierului, venite atât din interiorul coaliției, cât și din partidul său.
Surse politice susțin că premierul ar putea discuta cu președintele Nicușor Dan fie la Cotroceni, fie telefonic. Tema principală ar fi modul în care vor fi împărțite fondurile bugetare, în condițiile în care presiunea politică este în creștere. Miza negocierilor este una majoră. Social-democrații au transmis că ar putea ieși de la guvernare dacă solicitările lor nu vor fi incluse în buget.
