PSD continuă negocierile politice în paralel cu consultările oficiale: Grindeanu și Kelemen Hunor, discuții la ora 12.00 – SURSE

PSD continuă negocierile  politice și urmează să se întâlnească astăzi cu UDMR, într-o discuție programată la ora 12.00 între Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS.

PSD nu stă deoparte. Din contră, liderii social-democrați ar urma să se întâlnească astăzi cu reprezentanții UDMR.

Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, Sorin Grindeanu ar urma să se vadă cu Kelemen Hunor de la ora 12:00. Discuțiile vin după consultările la care PSD a participat în cursul dimineții, de la Palatul Cotroceni, dar înaintea celor pe care formațiunea maghiară le va avea cu Nicușor Dan în cursul acestei după-amiezi.

Ulterior, social-democrații vor merge într-o ședință a Biroului Permanent Național (BPN), programată pentru ora 14:00, potrivit surselor citate.

PSD a fost primul partid care a participat, în această dimineață, la consultările de la Cotroceni cu șeful statului. Din delegația social-democrată au făcut parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi secretarul general Claudiu Manda. La finalul discuțiilor, Grindeanu a precizat că PSD a propus continuarea actului guvernamental cu un alt premier. Mai mult, liderul social-democrat a subliniat că partidul pe care îl conduce ”ar putea trece și în opoziție”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri