Concedieri masive la o multinațională din Iași, pe fondul restructurării industriei auto

Lear Corporation își restrânge puternic operațiunile de la Iași, iar sute de angajați sunt vizați de concedieri colective.

Potrivit AJOFM Iași, compania americană a notificat disponibilizări în etape, procesul începând în luna mai și urmând să continue până în toamnă. Inițial au fost menționate 460 de persoane, însă numărul final ar putea fi recalculat, deoarece unii angajați au plecat voluntar, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Motivul principal al reducerilor îl reprezintă mutarea unor proiecte importante către alte fabrici ale grupului Lear. Producția pentru proiectul Mercedes ar urma să fie relocată până în septembrie 2026, iar cea pentru Porsche până în octombrie 2026. Măsura vine pe fondul scăderii cererii din industria auto europeană și al reorganizării globale a companiei.

Situația ridică și probleme administrative, deoarece ITM Iași susține că nu a fost notificat oficial despre concedierile colective. În România, Lear are aproape 3.000 de angajați, dar numărul acestora a scăzut semnificativ în ultimii ani.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri