320 DE ANI DE LA PRIMA MENȚIUNE DOCUMENTARĂ A ORAȘULUI PREDEAL

Miercuri, 26 februarie, se împlinesc 320 ani de la prima mențiune documentară a Predealului, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetății Brașovului, în legătură cu un transport de marfă, anunță RADOR.

Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (1030-1110 m.) și este așezat pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, între Muntenia și Transilvania. Localitatea are ca delimitări râurile Prahova la sud și Timiș la nord și este mărginit de masivele Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi.

Cercetări arheologice desfășurate în această zonă de-a lungul anilor, au scos la iveală că, după toate probabilitățile, în neolitic – anii 1200 – 800 î.Hr. -, zona era populată, aici fiind dezvăluit un depozit de bronz datând din această epocă, compus din coliere masive, o sabie „frumos meșteșugită” și un topor cu tortiță. Acest aspect al locuirii zonei în neolitic, a fost întărit și de descoperirea, la Sinaia, a unui depozit similar care cuprindea, printre altele, 26 de topoare din bronz.

A urmat epoca romană, și absența oricăror urme arheologice din acea perioadă, semn că legiunile romane evitau defileul de la Posada, preferând accesul în Transilvania prin Valea Teleajenului și pasul Tabla Buții.

În anul 1358, este menționat documentar pentru prima dată „Drumul Văii Prahova”, într-un act prin care regele Ungariei, Ludovic, permite negustorilor din Brașov libera trecere „între Buzău și Prahova, adecă de la vărsarea Ialomiței până la vărsarea Siretului în Dunăre”.

Marele Dicționar Geografic al României, editat la București, în anul 1898, menționează faptul că, între anii 1360 și 1372, armata ardelenească condusă de voievodul Nicolae împotriva lui Vladislav Basarab, ar fi intrat în Țara Românească, pe la Predeal, la acea vreme doar o simplă potecă de munte.

Au urmat, în secolul al XIII-lea, actele prin care domnitorii Țării Românești confirmă negustorilor brașoveni privilegii comerciale primite încă din vremea lui Mircea cel Mare, acte care menționează drumul Văii Prahova: Dan al II-lea, în anul 1442, Valdislav al II-lea, în anul 1452 și Vlad Țepeș, în anul 1476.

În anul 1593, un Hrisov al domnitorului Alexandru cel Rău, menționează existența unei vămi pe drumul Văii Prahova – cel mai probabil la Câmpina – , alături de Vama Branului și Vama Teleajenului.

În anul 1611, Pasul Predeal a fost folosit – conform altor istorici – pentru prima dată la trecerea oștilor către Ardeal, atunci când sașii brașoveni îi solicită ajutor domnitorului muntean Radu Șerban, pentru a-i apăra de prigoana lui Gabriel Bathory, principele de atunci al Ardealului. Oștile Lui Radu Șerban, au trecut prin acest pas necunoscut, și au înfrânt oștile lui Bathory.

Primii locuitorii ai Văii Superioare a Prahovei au fost schimnicii, mocanii și tâlharii. Tradiția orală pomenește de un schimnic pe nume Diham și faptul că până în anul 1665, când s-a edificat o bisericuță din lemn la poalele muntelui Furnica, cu hramul Sf. Nicolae, toți schimnicii din Bucegi se adunau la schitul Lespezi-Posada Veche de lângă Comarnic, unde erau împărtășiți de către stareț.

Zona Predeal a început să fie popultă, însă rămânea izolată și greu accesibilă, aici fiind locul preferat de jaf al tâlharilor, deveniți spaima drumeților, monahilor și păstorilor.

Materialul complet, AICI

Sursa: Realitatea de Brasov