Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri după-amiază, o mașină, în comuna Dofteana, județul Bacău.
Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri după-amiază, o mașină, în comuna Dofteana, județul Bacău. Două persoane din autoturism au fost încarcerate, fiind scoase în stare de inconștiență. Medicii nu au reușit să le salveze, transmite News.ro.
„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 26 ianuarie 2024, în jurul orei 16:45, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Dofteana Bacău și Valea Uzului, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul Regio 5207, la km 62+900. Din informațiile transmise de la fața locului, pasagerii și personalul feroviar din trenul Regio nu au fost răniți, fiind înregistrate însă victime în rândul pasagerilor din autoturism”, a transmis CFR.
Sursa citată a precizat că trenul R 5207 este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate, iar trenul R 5212 staționează în Valea Uzului până la redeschiderea liniei, întrucât între stațiile Dofteana Bacău – Valea Uzului este linie CF simplă.
„Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul a două persoane, respectiv una de sex feminin (26 ani) și una de sex masculin (28 ani)”, a transmis ISU Bacău.
Polițiștii investighează împrejurările producerii accidentului.
„La locul indicat acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenție, fiind predate echipajelor SAJ inconștiente, cu multiple traumatisme”, a transmis sursa citată.
Pompierii au precizat că în tren se aflau 30 de călători, care nu au fost răniți, însă traficul feroviar este blocat.
Se lucrează în continuare pentru degajarea autoturismului și reluarea traficului.
Sursa: Newsinn