Un asistent medical a fost grav rănit, în noaptea de luni spre marți, în urma unui accident rutier produs în localitatea Sânpetru în care au fost implicate ambulanța în care el se afla și care era în misiune și o căruță.
Informația a fost postată, marți, pe Facebook, de un alt asistent medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov, conform căruia autorii accidentului ar fi fugit de la fața locului.
"Asta se întâmplă când iese o căruță în fața ambulanței, iar una dintre hulube secționează ușa pasagerului, pătrunde în ambulanță și îl accidentează pe colegul nostru asistent, pe la 2 noaptea, pe un drum întunecat (...). Colegul este, acum, la ATI, stabil, conștient, dar cu multiple traumatisme", se arată în postarea asistentului medical de la SAJ Brașov.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a precizat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 01,50, în localitatea Sânpetru.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Daniel Zontea, în accident au fost implicate o ambulanță aflată în misiune și un atelaj hipo, iar în urma impactului dintre cele două vehicule, pasagerul aflat pe locul din dreapta față al ambulanței a suferit leziuni corporale pentru care i s-a acordat sprijin de specialitate.
"De asemenea, imediat după producerea coliziunii, atât conducătorul atelajului hipo, un bărbat în vârstă de 19 ani, cât și ceilalți doi ocupanți ai acestuia, toți trei din localitatea Sânpetru, au părăsit locul accidentului, aceștia fiind identificați ulterior de către polițiști și conduși la unitatea de poliție pentru audieri. În cauză, a fost întocmit un dosar penal și, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, dosar aflat sub instrumentarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov", a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
AGERPRES