Potrivit Ministerului Educației, în cadrul primei sesiuni a examenului național de bacalaureat 2024, s-a desfășurat, marți, proba obligatorie a profilului
Au participat 123.647 de candidați din totalul celor 126.571 de candidați înscriși (toate promoțiile) pentru a o susține. Rata de prezență a fost de 97,7%.
Au absentat 2.889 de candidați, iar 35 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Subiectele/baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat.
După ziua de pauză de miercuri, 3 iulie, sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului continuă joi, 4 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării, în timp ce ultima probă scrisă (Limba si literatura maternă) se va desfășura vineri, 5 iulie.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
Sursa: Newsinn