Actualitate· 1 min citire

Cadavrul unui polițist, descoperit într-o locuință din Sectorul 6. Bărbatul s-ar fi sinucis

Un bărbat care a furat din seiful unei case de pariuri sportive peste 20.000 de lei, a fost prins de către poliţişti

Un bărbat care a furat din seiful unei case de pariuri sportive peste 20.000 de lei, a fost prins de către poliţişti

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 9 mai 2023, 12:39

Cadavrul unui polițist pensionar a fost găsit, marți, într-o locuință din Sectorul 6, fiind deschisă o anchetă de către polițiști și procurori.

”La data de 9 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 25 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 6, se află o persoană decedată”, anunță, marți, Poliția Capitalei.

Sursa citată a precizat că la fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

”În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul este al unui fost polițist, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi sinucis.

Va fi efectuată necropsia pentru a se stabili cauza exactă a decesului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate