Actualitate· 2 min citire

Căutările marinarilor dispăruți în urma scufundării unei nave în Marea Neagră, au fost sistate

Căutările marinarilor dispăruți în urma scufundării unei nave în Marea Neagră, au fost sistate

Căutările marinarilor dispăruți în urma scufundării unei nave în Marea Neagră, au fost sistate

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 20 mai 2024, 13:33

În continuare, 3 membri ai echipajului sunt dați dispăruți

Au fost sistate căutările la nava comercială sub pavilion Tanzania care s-a scufundat, sâmbătă dimineață, în Marea Neagră, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe. În continuare, 3 membri ai echipajului sunt dați dispăruți.

Reprezentanții Parchetului Curții de Apel Constanța au anunțat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. La acest moment, sunt sistate operațiunile de căutare a celor trei marinari dați dispăruți.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au declarat, luni, că accidentul care a avut loc sâmbătă, în apropiere de la Sfântu Gheorghe s-a produs în urma coliziunii a două nave, una sub pavilion Comore, iar alta pavilion Tanzania. Cea de-a doua navă s-a scufundat.

La bord erau 11 marinari, opt dintre ei au fost salvați, iar trei sunt dați dispăruți. Printre cei dispăruți s-ar afla și căpitanul navei.

Incident în Marea Neagră. O navă comercială s-a scufundat. 8 membri ai echipajului au fost salvați, iar 3 sunt dați dispăruți

”Nava care nu s-a scufundat este în portul bulgăresc Varna și se fac cercetări atât de către noi, dar și de autoritățile din Bulgaria, pentru a stabili exact cum s-a întâmplat coliziunea”, au precizat reprezentanții Parchetului Curții de Apel Constanța.

De asemenea, reprezentanții Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare au anunțat că au fost informați de către Centrul Maritim de Coordonare că au fost sistate operațiunile de căutare a celor trei marinari dați dispăruți.


Sursa: Realitatea de Constanta

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate