Un caz îngrozitor s-a petrecut la o grădiniță din București unde o fetiță de doar doi ani și jumătate a zăcut ore în șir pe podea, având insuficiență respiratorie, fără ca personalul grădiniței să intervină. A fost deschis dosar penal.
Polițiștii din București au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijență în serviciu, după ce au fost sesizați de părinții unei fetițe de doi ani și cinci luni care a stat ore în șir pe podea, cu insuficiență respiratorie, fără ca personalul să-i acorde ajutor sau să-i sune. Copilul a fost dus la spital, fiind internat.
Mama unor gemene de 2 ani și jumătate a relatat, pe Facebook, că fetele ei frecventau o grădiniță privată din Sectorul 6, iar în 22 septembrie una dintre ele a fost preluată în stare gravă de la personalul grădiniței.
”Atunci a constatat că are respirația rapidă și sacadată, nu poate să stea în picioare și abia ține ochii deschisi. Am ajuns cu ea la camera de gardă, unde medicii au constatat că se află în insuficiență respiratorie, i-au dat oxigen și aerosoli cu ventolin din 20 în 20 minute si au internat-o in spital. (...) Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul a zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târa puțin dintr-un loc în altul, timp în care ceilalți copii se jucau voioși în jurul ei. În acest timp 4 (PATRU) "doamne" au intrat pe rând în camera de activităț,i nu pentru a verifica starea copiilor ci pentru a butona telefoanele. (...) După aproximativ ora 16:10, până când am preluat-o la 17:45, Anastasia a zăcut pe jos în mijlocul clasei, fără să se mai miște”, a scris femeia pe Facebook.
Ea a mai transmis că fondatoarea grădiniței i-a promis că va reveni cu un punct de vedere, lucru care nu s-a mai întâmplat.