Actualitate· 3 min citire

CNAIR prelungește restricțiile de tonaj din cauza caniculei: Ce drumuri sunt afectate?

CNAIR prelungește restricțiile de tonaj din cauza caniculei: Ce drumuri sunt afectate?

CNAIR prelungește restricțiile de tonaj din cauza caniculei: Ce drumuri sunt afectate?

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 20 iun. 2024, 17:50

CNAIR anunță, joi, că, în perioada 21.06.2024-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi din cauza caniculei.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță, joi, că, în perioada 21.06.2024-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Astfel, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă în 21 de județe. 

Potrivit CNAIR, sunt vizate sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, după cum urmează:

  • În data de 21.06.2024, intervalul orar 10:00 – 20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Covasna, potrivit News.ro.

  • În data de 22.06.2024, intervalul orar 10:00 – 20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara.

  • În data de 23.06.2024, intervalul orar 10:00-20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș – Severin, Ialomița si Călărași.

  • În data de 24.06.2024, intervalul orar 10:00 – 20:00, restricțiile se vor institui pentru sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele: Ilfov, Giurgiu, Argeș, Dâmbovița,Teleorman, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Olt, Caraș – Severin, Ialomița și Călărași.

Potrivit companiei, măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;

  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

  • transporturi funerare;

  • transporturi poștale;

  • transporturi de echipamente de prim ajutor;

  • transporturi pentru distribuire de carburanți;

  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;

  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

  • transporturi apă îmbuteliată;

  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;

  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

„Precizăm faptul că în funcție de evoluția condițiilor meteorologice restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite”, a mai transmis compania.

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben și cod portocaliu și anunță că valul de caniculă continuă joi și vineri, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade Celsius, iar noaptea nu coboară sub 20 de grade.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate