Doi bărbați au fost incendiați în urma unui conflict petrecut într-o localitate din județul Constanța, iar victimele au suferit arsuri la nivelul mâinilor, fiind transportate la spital.
Doi bărbați au fost incendiați în urma unui conflict petrecut într-o localitate din județul Constanța, iar victimele au suferit arsuri la nivelul mâinilor, fiind transportate la spital.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au anunțat că polițiștii din Medgidia au fost sesizați că într-o locuință din Cobadin a avut loc o agresiune fizică.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că doi bărbați s-ar fi deplasat la locuința a două persoane (un tânăr de 17 ani și un bărbat de 34 de ani) unde, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc. Ulterior, unul dintre bărbați ar fi aruncat o substanță inflamabilă asupra tânărului de 17 ani și bărbatului de 34 de ani, provocându-le celor doi arsuri la nivelul mâinilor. Aceștia au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Evenimente
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Sursa: Newsinn