Situație incredibilă în județul Suceava! Un copil de trei ani a fost găsit, vineri, de jandarmii din Rădăuți, în timp ce se deplasa cu tricicleta pe mijlocul drumului. Micuțul era singur. Băiatul a fost dus la sediul Jandarmeriei, iar ulterior au fost identificați părinții acestuia. Din câte se pare, copilul dispăruse din curte, în timp ce se juca.

”Astăzi, în jurul orei 13:00, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au observat, pe strada Călărași din municipiul Rădăuți, un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, nefiind însoțit de nicio persoană. Colegii noștri au procedat la căutarea părinților, în zonă, însă fără niciun rezultat. Minorul, în vârstă de trei ani, a fost dus de către jandarmi la sediul subunității, unde l-au învelit cu o pătură, deoarece tremura din cauza frigului, și i-au oferit de mâncare”, a transmis, vineri, Jandarmeria Suceava, într-o postare pe Facebook.
Ulterior, cu sprijinul polițiștilor din Rădăuți și al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, jandarmii i-au identificat părinții, care erau extrem de îngrijorați și care au declarat că fiul lor a dispărut din curte în timp ce se juca.
Copilul a fost redat familiei sale.
Sursa: Newsinn