Un bărbat a fost omorât de către fratele său cu un ciomag, în urma unui conflict petrecut la o stână din județul Olt, autorul crimei recunoscându-și fapta.
Un bărbat a fost omorât de către fratele său cu un ciomag, în urma unui conflict petrecut la o stână din județul Olt, autorul crimei recunoscându-și fapta.
Conform unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, procurorii au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei de 22 august, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat care se afla la o stână situată în extravilanul satului Plăviceni, comuna Scărișoara, a fost lovit cu o bâtă, de mai multe ori, în mod succesiv, la nivelul corpului, inclusiv în zona gâtului, de către fratele său, victima decedând, conform Agerpres.
„Fiind audiat, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul G.D. a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, arătând că, în urma unor amenințări ale fratelui său G.M. la adresa sa, a luat un ciomag din lemn de dud și i-a aplicat o lovitură cu acesta în zona gâtului, deși nu a vrut să-l lovească în acel loc, ci la corp, pe spate. Victima a căzut la pământ, iar el a continuat să îl lovească, aplicându-i alte două lovituri cu acel ciomag, în zona pieptului”, arată sursa citată.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor, urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Newsinn