Actualitate· 3 min citire

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar. Hotărârea Tribunalului Constanța este definitivă

Percheziţii la locuinţa lui Dan Diaconescu. Acesta urmează să fie dus la audieri la Constanţa

Percheziţii la locuinţa lui Dan Diaconescu. Acesta urmează să fie dus la audieri la Constanţa

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 9 aug. 2023, 17:22

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar, a decis, miercuri, Tribunalul Constanța, după ce magistrații au admis contestația formulată de procurori la decizia Judecătoriei Constanța prin care îi fusese ridicată această măsură. Hotărârea este definitivă.

“Admite contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva încheierii din data de 08.08.2023, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. 20152/212/2023/a2. În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) raportat la 205 din Codul de procedură penală, desființează încheierea contestată și, rejudecând, dispune: În temeiul art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în cauză față de inculpatul Diaconescu Cristian-Dan (...), măsură pe care o menține, urmând să fie verificată cel târziu până la data de 07.10.2023”, se arată în minuta Tribunalului Constanța.

Decizia instanței este definitivă.

Judecătoria Constanța hotărâse marți, ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Dan Diaconescu, dar hotărârea nu era definitivă. 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat, săptămâna trecută, că procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracțiunii de folosire a prostituției infantile în formă continuată (2 acte materiale) și a infracțiunii de folosire a prostituției infantile în formă continuată (2 acte materiale).

“În concret, în sarcina inculpatului s-au reținut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020,  D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

El mai este acuzat și de fapte petrecute în septembrie 2020. 

“În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră și că practică prostituția, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 și 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în stațiunea Olimp din județul Constanța. În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră și că practică prostituția, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 și 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța”, au mai precizat procurorii constănțeni.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate